Ce vrăji a mai făcut Curtea Constituţională

martie 10, 2008

“Procurorii au nevoie şi de avizul Parlamentului pentru a declanşa urmărirea penală în cazul miniştrilor-parlamentari, a decis astăzi Curtea Constituţională judecând sesizarea Senatului depusă în 5 februarie” (HotNews)

După extragerea “venitului constituţional” numit CNSAS sau inventarea veto-ului prezidenţial de unică folosinţă la numirea miniştrilor, deciziile Curţii Constituţionale nu ar trebui să ne mai surprindă. Şi totuşi, decizia cu privire la avizarea declanşării urmării penale pentru miniştrii-parlamentari este, în opinia mea, cea mai mare aberaţie produsă de membrii CCR în ultimii ani.

Ea contrazice Constituţia, legea răspunderii ministeriale, o decizie anterioară a Curţii şi bunul-simţ. Şi dacă mai era nevoie, este şi arbitrară.

Decizia contrazice Constituţia şi legea răspunderii ministeriale pentru că cele două texte de lege spun aşa: “numai Preşedintele României, Senatul şi Camera Deputaţilor pot cere urmărirea penală a unui ministru pentru fapte săvârşite în timpul mandatului”. Aşadar, fiecare dintre cele trei instituţii are dreptul menţionat. Este absurdă orice interpretare acestui text în sensul că dreptul în cauză nu poate fi exercitat decât ÎMPREUNĂ de aceste instituţii. Dacă Ion Iliescu, Sergiu Andon şi cu mine avem dreptul de a bea cafeaua de dimineaţă, de aici nu decurge că nu ne putem exercita acest drept decât împreună.

De altfel, CCR a avut grijă să precizeze explicit, într-o decizie din decembrie 2007, că nimeni şi nimic nu poate împiedica exercitarea dreptului constituţional al preşedintelui de a aviza declanşarea urmării penale pentru membrii Guvernului. Or, condiţionarea acestui drept de avizul omolog al unei camere a Parlamentului constituie tocmai o astfel de piedică legală.

Şi mai interesant este că nicăieri în Constituţie sau în legea răspunderii ministeriale, cu excepţia unor articole declarate deja neconstituţionale de CCR prin aceeaşi decizie din decembrie, nu se vorbeşte de miniştri-parlamentari. Dacă CCR îşi bazează această decizie recentă pe textul mai sus menţionat, interpretându-l în mod aiuritor, ar trebui să ducă aiureala până la capăt şi să condiţioneze declanşarea urmăririi penale pentru ORICE ministru, fie el parlamentar sau nu, de avizul Preşedintelui şi al Parlamentului.

Nu mai spun nimic de consecinţele pe care le va avea în mod concret această decizie asupra anchetelor în cazurile Năstase, Mitrea, Păcuraru, Sereş. Cred că ştim cu toţii ce va urma.

Entry Filed under: Politică. Tag-uri: , , .

Leave a Comment

Required

Required, hidden

Some HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

martie 2008
L M Mi J V S D
    Apr »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Most Recent Posts